Trebuie să recunosc, că iniţial am cercetat puțin ce reprezintă, deoarece nu știam nimic despre CCHBC. Şi m-am gândit că compania va fi alegerea potrivită şi nu am dat greş!
La CCHBC contribuim la fericire. Marca CCHBC vorbește de la sine și aceasta este o trăsătură care ne ajută. În fiecare zi acumulez experiență și sunt recunoscător că învăț lucruri de preț - Sunt pe o cale lungă de creștere. De asemenea, am acumulat experienţă multifuncţională, fapt care îl apreciez foarte mult. În final, îmi place foarte mult mediul de lucru aici, nu este prea oficial, dar respectuos. Ne simţim liberi și acest lucru ajută pe toată lumea să obţină 101% performanță.
Consider, că datorită interacţiunii în procesul de lucru cu toate departamentele, am învăţat rapid multe lucruri. Îmi place să-mi imaginez că viitorul îl pot alege eu, așa că învăț, învăț, şi iarăşi învăț să fiu mereu gata să cresc pentru următoarea funcţie. În funcţia mea precedentă, lucram cu o varietate de clienți, fiecare cu obiective diferite care trebuiau planificate. Această provocare m-a ajutat să învăț să gestionez stresul. De asemenea, am întâlniri și contacte cu oamenii pe care îi admir și învăț de la ei - cum lucrează, îndeplinesc sarcinile și se perfecţioneze continuu.
CCHBC a avut un impact mare asupra creșterii și dezvoltării mele.