Prezentare generală a lanţului de aprovizionare

Prezentare generală a lanţului de aprovizionare

 

Lanţul de aprovizionare are un rol fundamental pentru activitatea noastră, sprijinindu-ne să minimizam, în contextul tuturor proceselor, impactul nostru asupra mediului înconjurător şi să asiguram dezvoltarea durabila pe întreg lanţul nostru de valori.
Producem şi distribuim anual peste 2 miliarde de lăzi de produse în toate teritorii în care îşi desfăşoară activitatea Compania Coca‑Cola HBC. Organizarea eficientă a lanţului nostru de aprovizionare joacă un rol extrem de important în gestionarea acestei responsabilităţi, asigurându-ne că, în contextul tuturor proceselor, minimizăm impactul nostru asupra mediului înconjurător şi avem în vedere asigurarea durabilităţii lanţului nostru de valori – începând de la procurarea materiilor prime şi fabricarea produsului finit până la distribuirea lui clienţilor noştri.

Accent pus pe calitate

Cultura companiei noastre este dezvoltată în jurul calităţii, ca şi valoare de bază a întregii organizaţii. Avem zero toleranţă faţă de nerespectarea standardelor. Am implementat un sistem de evaluare permanentă, pentru a ne permite să ducem cultura noastră, orientată spre calitate şi siguranţă alimentară, la un nivel superior.

Aceasta abordare îi vizează şi pe furnizorii noştri. Coca‑Cola HBC le solicita furnizorilor de nivel 1 să obţină certificări potrivit următoarelor standarde: ISO 9001 (calitate), ISO 14001 (mediu) şi OHSAS 18001 (sănătate şi securitate ocupaţională). Furnizorii de ingrediente şi ambalaje trebuie şi ei să obţină certificări potrivit standardului FSSC 22000 pentru siguranţa alimentară şi Iniţiativei Globale privind Siguranţa Alimentară (GFSI).

Calitatea şi siguranţa alimentară rămân priorităţile noastre majore, pentru a ne asigura că satisfacem așteptările clienților şi consumatorilor în timp ce ne respectăm angajamentele privind leadership-ul în materie de cost.

Avem proceduri stricte pentru a minimiza apariția incidentelor legate de calitate. Cu toate acestea, atunci când apar probleme, procedurile şi mecanismele solide pe care le-am dezvoltat ne ajută să le facem faţă rapid şi eficient, pentru a ne asigura că atât clienții, cât şi consumatorii noștri îşi vor păstra încrederea în produsele Companiei.