Răspunsul este simplu: fă ceea ce iubeşti şi iubeşte ceea ce faci, lucrînd printre oamenii pe care îi placi.

Why join Coca‑Cola HBC Ukraine & Moldova?

Alăturîndu-te familiei Coca‑Cola HBC, vei deveni parte a unei companii durabile şi vei obţine posibilitatea să munceşti pentru cele mai îndrăgite şi emblematice branduri din lume, precum şi un portofoliu extins care însufleţeşte milioane de oameni zi de zi.

Eforturile noastre sustenabile au fost recunoscute prin poziţia de top pe care o ocupăm potrivit indicelor Dow Jones, şi nu doar pentru categoria Băuturi, dar şi pentru categoria Alimente, băuturi şi tutun.

Am reuşit să sporim volumul, dar mai importat – valoarea totală a băuturilor răcoritoare fără alcool (NARTD), şi să devenim incontestabil Compania nr.1 producătoare de NARTD. Compania noastră a devenit cel mai bun furnizor de băuturi răcoritoare din Ucraina şi Moldova şi, potrivit studiului realizat de GFK, am reuşit să avansăm comerţul fragmentat la nivel superior.

Suntem mîndri de iniţiativa întregului grup, Dezvoltarea tinerilor, care vine în susţinerea tinerilor încă neangajaţi de a-şi realiza ambiţiile profesionale şi de a avea parte de o viaţă mai bună. 

"Suntem convinşi de talentul OAMENILOR noştri şi creăm oportunități pentru dezvoltarea personală şi profesională a acestora, precum şi pentru menţinerea interesului şi ardorii angajaţilor care la rîndul lor fac ca afacerea noastră să fie una de succes" Liza Shybanova, manager RU BU.

Viaţa la Coca‑Cola HBC Ucraina şi Moldova este într-un ritm accelerat şi provocatoare, cu recompense echitabile, oportunități de învățare captivante și o abordare familială. În conformitate cu Scopul nostru, am construit și promovat cu entuziasm un ecosistem incluziv, în cadrul căruia valoarea se creează pe mai multe nivele, şi pentru fiecare din acest sistem. Principiul fundamental al procesului nostru de luare a deciziilor a devenit angajarea celor mai buni oameni pentru fiecare funcţie.

Acceptă provocarea. Te aşteptăm!